Baraj Vidraru
Construit între ani 1960-1966 în scopul producerii de energie electrică, pentru irigații și pentru a evita inundațiile, complexul hidroenergetic amenajat pe râul Argeș este reprezentat de centrala hidroelectrică (denumită “Gheorghe Gheorghiu-Dej” până în 1989) și un ansamblu de 14 microhidrocentrale în aval ce dezvoltă o producție de energie de 350 milioane kWh. La momentul finalizării construcției, barajul Vidraru se clasa pe locul 5 în Europa și pe locul 9 în lume. Poziția în Europa a rămas aceeași, însă la nivel mondial barajul a ajuns pe locul 27. Odată ajunși la Barajul Vidraru vă puteți delecta în primă instanță cu aerul curat și răcoritor, cu priveliștea, combinația de culori ce vă înconjoară și mai ales frumusețea naturii.Pe lacul de acumulare al barajului se pot practica diferite sporturi: canotaj, windsurfing, jetski și este accesibil pentru plimbările cu vaporașul.Zona Lacului Vidraru adăpostește rezervații cu variate specii de animale precum: căprioara, cerbul, ursul, lupul, capra neagră, cinteza, cocoșul de munte, vidre.