Cetatea Poienari

Cetatea Poenari, o încântătoare fortăreață medievală, este situată pe un vârf de munte în județul Argeș, la 27 de kilometri de Curtea de Argeș. Această cetate constituie un monument istoric încă din secolul al XIV -lea, fiind un important punct de atracție turistică pentru cei ce vor să viziteze Transfăgărășanul. Drumul de munte, peisajul și frumusețea cetății merită efortul depus pentru urcarea celor 1480 de trepte în răspântia spre ruinele Cetății Poenari. Aceasta a fost sursa de inspirație a scriitorului Jules Verne în compunerea romanului “Castelul din Carpați”.

Cetatea reprezintă cea de-a doua reședință a lui Vlad Țepeș, reconstruită să-i servească drept fortăreață împotriva turcilor ce-l atacau. Cetatea Poenari a fost ultimul refugiu al domnitorului înainte ca acesta să plece din Transilvania. Inițial, cetatea a fost construită în vremea lui Negru Vodă în secolul al XIII-lea, cu doar un singur turn. În secolul al XIV -lea, Vlad Țepeș a adăugat construcției turnuri, ziduri și dependințe cu scopul de a alcătui un refugiu. 1500 – Cetatea Poenari a fost menționată pentru prima dată într-un document emis de către regele ungur Ladislau al V-lea Postumul. 1955 – A avut loc un cutremur puternic ce a adus însemnate pagube cetății. Aproximativ toată partea Nordică a zidului s-a prăbușit o dată cu stânca de care se sprijinea. 1696 – 1972 – În acest interval Cetatea Poenari a fost restaura tă de mai multe ori, zidurile au fost înălțate și consolidate. De asemenea, în perioada comun istă, s-au construit trepte de acces ce permit vizitarea întregii fortărețe în condiții sigure. În perioada comunistă, accesul către cetate a fost facilitat prin construcția unei scări din beton care are nu mai puțin de 1480 de trepte. În medie, unui turist îi ia aproape o oră pentru a străbate tot drumul de la baza stâncii și până la poarta cetății.

De-a lungul acestui traseu, cei ce se încumetă să facă urcușul, vor fi mereu surprinși de peisajul de basm ce înconjoară cetatea. Acest aspect este accentuat în special toamna, când pădurile din jur se transformă într-o rapsodie de pasteluri.