Lacul Balea
Lacul Bâlea este un lac glaciar (format în circ glaciar) situat la o altitudine de 2034 m, în Munții Făgăraș, Județul Sibiu. Dimensiunile lacului sunt: 360 m în lungime, suprafața de 46508 m2 și adâncimea de 11,35 m.În anul 1932 lacul Bâlea și o suprafață de circa 180 ha în jurul lacului au fost declarate rezervație naturală. Cea mai veche atestare a unei ascensiuni în acest masiv a fost consemnată de către doctorul G. Lindner în jurul anului 1700, în regiunea Bâlea-Valea Doamnei. Înainte de anul 1750 o nouă mențiune precizează prezența în zonă a căpitanului Jacob Zultner, cu scopuri geografice și legate de trasarea graniței.
Lacul Bâlea se află la circa 77 km de la orașele Sibiu, 68 km Făgăraș și 85 km de la Curtea de Argeș. În timpul verii se poate ajunge cu automobilul, pe drumul Transfăgărășan, iar în restul timpului cu telecabina, de la cabana Bâlea Cascadă din apropierea cascadei Bâlea. În Munții Făgăraș se mai află și lacurile Capra, Podrăgel, Podragu, Avrig, Urlea, etc.